Lucia Verona

George Arion

 Efectul fluture

                   "Mişcarea aripilor unui fluture azi poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din această cauză şi de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosferă se va schimba. Peste o luna poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, tocmai din această cauză va apărea." (wikipedia)

                      Poetica teorie a efectului fluture şi frumuseţea metaforei sale face ca bătaia de aripi a ceea ce Lorenz numea atractor straniu, în cazul volumului de faţă, un simplu gând ( ei bine, nu chiar atât de simplu, este vorba de gândul de a candida la preşedinţie, preşedinţia...Statelor Unite) va declanşa grave turbulenţe şi, în cele din urmă, un adevărat taifun... ”Breaking News! Reşedinţa de vară a miliardarului Stanford Anderson, situată pe Coasta de Azur, între Eze şi Villefranche-sur-Mer, a fost devastată de un incendiu de mari proporţii. Se pare că seceta neobişnuit de severă, ca şi mistralul care sufla cu peste 80 km/oră au favorizat extinderea incediului declanşat la ora 21,30 ora locală. În momentul dezastrului, vila luxoasă nu era locuită, proprietarul aflându-se în reşedinţa sa din Park Avenue. Paznicii domeniului au alertat pompierii, care au sosit cu întârziere, fiind suprasolicitaţi de zeci de incidente de acelaşi fel petrecute în noaptea respectivă. Galeria de artă de la parterul vilei a fost complet mistutiă de flăcări, fiind distruse opere de o valoare inestimabilă. Numai valoarea de asigurare a tablourilor depăşeşte 250 de milioane de euro.”        Este vorba de cel mai recent volum al scriitoarei Lucia Verona, Crime la festival, publcat la Editura Tritonic, 2013.

                        Crime la festival este un policier pentru acei cititori care sunt adevăraţi gourmet ai genului. Lucia Verona oferă cititorului connaisseur un roman plin de tentaţii: o cutie elegantă de macarons alcătuită cu gesturi desăvârşite, în care veţi găsi rafinament şi savoare, versatilitate şi formă desăvârşită, arome şi culori, eleganţă şi atitudine, o incursiune în high class-ul Coastei de Azur, un ghid prin labirintul istoriei artei precum şi printre misterele creaţiei, în pasteluri delicate dar şi în culorile tari ale unui umor bine calibrat, potenţat şi de fina ironie, de la povestea, altfel terifiantă, a Vega Club, la savuroasele note de subsol ”Cei care nu au citit eseul lui Swift (este vorba despre A modest proposal, n.n.) sunt rugaţi să-l citească neîntârziat”,  sau ” o orchestră de cameră cânta Strauss (Johann, nu Richard)”la rafinamentul observaţiei psihologice servite în doze mici ”Acasă! Ce cuvânt ciudat. Pentru mine orice cameră de hotel în care stau, orice apartament este ”acasă” la cinci minute după ce-am intrat. Cinci minute, cât să mă conving că nu mă aşteaptă vreun musafir nepoftit şi că nu mi-a montat cineva microfoane sau camere video”- sau, am putea spune, în mintea băieţilor buni, de la schiţarea succintă dar grăitoare şi plină de umor a unor personaje secundare, la replici delicioase ”Asta nu înseamnă că toţi vegetarienii sînt ucigaşi, desigur. Poţi mânca o salată şi fără gânduri criminale.”, toate într-un accord parfait având ca rezultat  un policier făcut dintr-un aluat fin.

                       Personajele sunt memorabile, vom insista asupra Divei, cu care cititorul a putut deja face cunoştinţă cu ocazia Crimei de la Jubileu sau a...revelaţiei că Moartea zboară cu low cost şi asupra misteriosului Anticar, Jean Pierre Demart.

                       O mirifică tornadă, plină de strălucire, spumoasă precum cea mai scumpă şampanie este savurosul personaj creat de Lucia Verona, Diva detectiv, protagonista seriei sale de romane policier, nimeni alta decât Stella (cum altfel?) Marian-Harrington, Stellissima, celebra soprană a cărei voce impostată şi al cărei chiar mai celebru râs melodios: Ahahahaha! au devenit marca acestei memorabile glamorous detectiv, mereu în lumină, debordând de viaţă, talent, frumuseţe şi inteligenţă. Iat-o: ”Zâmbind, Stella Marian-Harrington îşi făcu intrarea ca şi cum holul somptuos al hotelului ar fi fost o scenă. Era urmată de un portar care împingea cu grijă un cărucior încărcat cu cinci sau şase bagaje. Un alt portar căra încă trei valize. Cu o pălărie imposibilă, cu boruri imense, funde şi voaluri suprapuse, care-i stătea foarte bine, cu un taior de culoarea ciocolatei, peste care îşi pusese etola de vizon, cu pantofi cu tocuri foarte înalte şi o poşetă mare din piele de crocodil.”

                       ”Perechea” sa este omul din umbră,  Anticarul, unul din băieţii buni, ”amănunt” care nu îl face mai puţin tenebros, dimpotrivă. În acest adevărat acvariu, care este pentru high class  Coasta de Azur, în perioada de vârf, Anticarul joacă rolul discretului dar eficientului peşte sanitar.

                         Scriitura Luciei Verona are ceva din zborul unui fluture: acelaşi sentiment de aparentă lejeritate a zborului, ascunzând exerciţiul, de joc elegant, de ludic elevat, aceeaşi bucurie a zborului-joc mascând sub pudra sidefată a aripilor un acut sentiment al efemerului şi tocmai de aceea, bucurându-se şi dăruindu-se total frumuseţii şi lumii scăldate în lumina deplină a unui carpe diem, un joc de cartolete-capturi ale vieţii aşa cum este ea, aşa cum vine ea, cu bune şi cu rele, dar, acest scris precum zborul de fluture, la fel ca membrii familiei Papilionoidea, se opreşte, se centrează asupra culorii, a parfumului, a excepţionalului, marcând astfel, prin zborul tremurat, acele puncte de reper sau de echilibru asupra cărora Lucia Verona doreşte să ghideze atenţia cititorului.

                        În luna aprilie, cînd cele mai mari vedete ale operei din întreaga lume se adunau la festivalul ”Primăvara operei”, sub soarele Adriaticii, până şi moartea capătă glamour. Iar când moartea pare un preţ prea mic, atunci... Dar, vorba Divei:”Ahahahahahaha!”

                                                                               Andrea Hedeş